jurnal de detectiv

 Munca mea ca si detectiv particular (folosesc titulatura cea mai simpla) este de a cunoaste cat mai multe, si ca sa concretizez ceea ce vreau sa spun este ca pana in 2006 cand am luat atestatul in urma scolii militare de 2 ani si lucrand in militie (denumirea veche), vreau sa spun caci nu cunosteam orasul meu natal intru totul, stradute,,alee, drumurile marginase de la periferii, diferite locatii e.t.c, dar prin aceasta munca si prin numarul  de cazuri rezolvate am ajuns sa cunosc si inca nu in totalitate aceste locuri nestiute pana in prezent, dar care la randul lor se transforma continuu. Am patit-o nu o data cand stiind o scurtatura in urma urmariri unei masini, am vrut sa ma folosesc de ea dar prin trecerea timpului acea locatie sa transformat si pentru mine a devenit un obstacol. Cand, prin trecerea timpului crezi caci stii totul, iti dai seama caci de fapt nu este asa. de aceea este bine zic eu sa fii in continua cunoastere, investigare mai profesional, chiar si cand nu avem un caz anume. Este foarte greu sa lucrezi de unul singur, trebuie sa te completezi cu partenerul tau caci de aceea se spune ca un echipaj este format din doi detectivi si un autovehicul. Mi-amintesc cum imi spunea seful de agentie la care am inceput aceasta profesie si care prin duritatea lui m-a invatat cat de cat sa pornesc de unul singur in investigarea cazurilor si asta si din motivul caci prin plata care o primeam poate caci nu acoperea nici costul carburantului. Detectivul, spunea el, trebuie cu o mana sa conduca masina, cu cealalta sa filmeze, cu cealalta sa fotografieze si cu cealalta sa isi ia notite. Ma enervam, credeam caci isi bate joc de mine, el se radea si acum imi dau seama ce a vrut sa zica. O sa mai vorbim despre astea.........